Negev-ul Apusean: luptele primului război mondial și Bătălia de la Beerșeba (trupele ANZAC) și cimitirul militar. Căile ferate, fabrica de sulf, sinagoga antică Maon

Vizităm urmele ostilităților din Primul Război Mondial la frontiera dintre Imperiul Otoman și Egipt care au condus la retragerea turcilor din Levant după 400 de ani, facând posibilă întemeierea Israelului (și a statelor arabe). Urmărim și epopeea Cavaleriei Ușoare ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps) care și-a câștigat faima în Bătălia de la Beersheba.

Printr-o coincidență istorică, guvernul britanic a aprobat tot în aceeași zi (31 oct. 1917), declarația Balfour despre "crearea unui cămin național evreiesc".

Vom vizita și rămășițele fabricii de sulf interbelice de lângă kibutzul Be'eri, apoi mozaicul sinagogii antice Maon (sec. VI) de lângă kibutzul Nirim. Nu m-am putut abține să fotografiez florile din această zonă deșertică ce înfloresc exuberant după ploile de iarnă. Plantele sălbatice sunt la sfârșitul perioadei de vegetație; peste o lună majoritatea se vor veșteji sub soarele arzător, în lipsa ploilor care vor reveni de-abia la iarna.

La sfârșit vizităm la Beer-Șeva cimitirul soldaților Imperiului Britanic căzuți în primul război mondial.

Ziua ANZAC în Israel: reconstituirea bătăliei de la Beersheba din 1917

Introducere
La începutul conflagrației Imperiul Otoman avea mai multe opțiuni: o minoritate susținea alierea cu britanicii care stăpâneau în Egipt și Irak, alții pledau pentru neutralitate. Factorii care au decis intrarea în război de partea Germaniei au fost: poziția fermă a acesteia față de Rusia (dușmanul jurat al turcilor), promisiunea de ajutor finaciar și proiectul de cale ferată Berlin-Bagdad. Germania era foarte interesată de alierea turcilor, care stăpâneau strâmtorile Bosfor și Dardanele și care ar fi putut să blocheze aprovizionarea rușilor prin porturile Mării Negre, singurele care nu înghețau iarna.
Pe de altă parte, învecinarea Imperiului Otoman cu Egiptul ar fi permis cucerirea Canalului de Suez, și blocarea transportului de trupe și aprovizionarea Britaniei pe această cale.

Imperiul Otoman (1914) in verde. Linia verde este conturul imperiului la apogeu

Gallipoli
Răspunsul Britaniei la intrarea turcilor în război a fost debarcarea de trupe în peninsula Gallipoli din Asia Mică, pe malul de nord al strâmtorii Dardanele (vezi harta și detalii), având ca scop cucerirea strâmtorilor și a Constantinopolului. Englezii au adus trupe și din Australia și Noua Zeelandă. Conduși de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk, turcii au obținut aici cea mai mare victorie a lor din cursul războiului, luptându-se pentru apărarea pământurilor natale. Britanicii au părăsit peninsula după opt luni de lupte, iar Winston Churchil, unul din promotorii principali ai operațiunii, a rămas cu reputația pătată pentru mulți ani. Mai multe despre campania din Gallipoli aici

Egipt
Între timp, turcii construiau febril calea ferată în Siria de Sud (zonă redenumită Palestina de britanici) spre peninsula Sinai, aceasta fiind mijlocul principal de aprovizionare și transport a trupelor. Majoritatea pădurilor din acest teritoriu au fost defrișate, lemnul servind combustibil pentru locomotive și pentru confecționarea traverselor de cale ferată (vezi Reîmpădurirea Israelului după prăbuşirea Imperiului Otoman).

Egiptul dobăndise deja autonomie față de Imperiu Otoman și era acum sub influență britanică. În ianuarie 1915 a început operațiunea otomană din Peninsula Sinai pentru cucerirea Canalului de Suez, o mare parte a trupelor fiind purtate de cămile.

Soldati turci pe cămile

Cavaleria turcă

Armata turcă condusă de colonelul bavarez Kress von Kressenstein a reușit să ajungă la malul răsăritean al Canalului dar nu să cucerească malul apusean, unde englezii au efectuat lucrări de apărare. Un general englez venit în vizită i-a spus comandantului local: "Vreți să fiți apărați de Canal, sau vreți să apărați Canalul? În cazul al doilea trebuie să ocupați și malul răsăritean!"

Kress von Kressenstein, 1916

După terminarea campaniei din Gallipoli, ambele părți combatante își transferă trupele de acolo pe teatrul de operații din Sinai. În anul 1916 după încă un atac nereușit al turcilor în Sinai, britanicii organizați în EEF (Egyptian Expeditionary Force adică Forța expediționară egipteană) trec la ofensivă și încep să construiască o cale ferată spre nord de-a-lungul litoralului, pe când turcii construiau în același timp o cale ferată aproape paralelă dar în sens invers mai la est, prin centrul peninsulei, ajungând până la Kuseima. Apoi turcii aflați sub presiune au hotărât să se retragă din Sinai, demontând parțial aceste șine.

Construcția căii ferate (si conducte de apă) din Kantara spre Gaza pentru aprovizionarea armatei britanice

Rații aduse armatei britanice pe cămile

Ambulanțe otomane (cămile cu câte 2 tărgi fiecare)

Gaza
În anul 1917 britanicii se apropie de Gaza, care era puternic apărată de către turci. Ocuparea Gazei este importantă pentru a deschide drumul spre nordul Palestinei, dar două atacuri conduse de generalul Murray sunt respinse. Pierderile britanicilor sunt mari, mai ales în cursul celui de al doilea atac, turcii trăgând învățăminte din desfășurarea primului.

Căile de aprovizionare și acces ale combataților

Artileria otomană- tunuri Howitzer

Mitraliori otomani în zona Gaza

Aprovizionarea cu muniții pe front - tractor britanic cu șenile

Sir Archibald Murray, comandantul EEF 1916-1917

Generalul Murray este înlocuit în iunie 1917 cu generalul Edmund Allenby. Acesta face să cadă în mâna turcilor un plan detaliat (fals!) al unui al treilea atac al Gazei, care avea ca scop inducerea în eroare a inamicului. În câteva zile însă, 5 din cele 6 divizii britanice care erau staționate lângă Gaza au fost mutate spre est, mai aproape de Beersheba. După unele surse însă, turcii ar fi reușit sa afle de aceste mișcări deși taberele soldaților britanici au fost lăsate intacte și aparent ocupate.

Edmund Allenby, comandantul EEF 1917-1918

Bătălia Beershebei și forțarea pozițiilor turcești de către cavalerie
Pe 31 octombrie 1917 forțele britanice (EEF) atacă prin surprindere orașul Beersheba, infanteria reușind să captureze mai multe puncte strategice din jurul orașului. Cavaleria ușoară formată din trupe australiene și neozeelandeze au facut peste noapte un mare ocol prin deșert străbătând între 40 și 55 de kilometri, pentru a ataca în zori orașul dinspre răsărit.

După luptele din timpul zilei pentru cucerirea pozițiilor din jurul orașului, două regimente de cavalerie ușoară australiană însumând aproximativ 800 de oameni trec la un ultim asalt cu numai câteva ore înainte de apus, galopând nebunește spre oraș, astfel încât artileriei și trăgătorilor turci le-a fost aproape imposibil sa ajusteze în timp real distanța de tragere. În plus, mai multe poziții de tragere turcești au fost lichidate de artileria britanică eficientă, prevenind astfel pierderea mai multor vieți în rândul britanicilor. Astfel cavaleria reușește să treacă de tranșee și să ocupe pozițiile turcești cu baionetele în mână, făcând victime și luând prizonieri, pe când o altă parte a trupelor turcești au reușit să se retragă din timp din oraș.

În urma acestui atac, cavaleria reușește să pună stăpânire pe sursele de apă din Beersheba pentru trupele și caii însetați, turcii reușind să arunce în aer numai două din cele 17 rezervoare.

Cavaleria ușoară australiană atacă Beersheba

 

Cavaleria ușoară australiană în Beersheba

După acest succes, aceste trupe sunt apreciate pentru prima dată de către britanici, în acele timpuri australienii fiind considerați drept urmașii răufăcătorilor exilați în Australia. Acest atac fulgerător al cavaleriei cu baionetele împotriva mitralierelor și a artileriei s-a perpetuat într-o adevărată epopee a cavaleriei ușoare australiane, trupele ANZAC rămânând legendare până-n ziua de azi.

Australian light horsemen

Timbre comemorative scoase în Australia și Israel

Statuie în cinstea Cavaleriei Ușoare Australiene dezvăluită în Beer Sheva în 2008

Este interesat de menționat că în aceeași zi cabinetul britanic a aprobat declarația lordului Balfour care menționa că: „Guvernul Majestății Sale privește favorabil stabilirea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv...”.

Prezentare filme documentare despre întreaga campanie (clip video):



Gaza și Ierusalim
În continuare se dau bătălii pentru cucerirea Gazei și a altor poziții otomane, iar peste o lună britanicii intră triumfători în Ierusalim (detalii despre întreaga campanie aici). Marea Britanie de fapt nici nu prea era interesată să cucerească Palestina săracă, dar înaintarea rapidă a avut un efect moral pozitiv într-un război de poziții unde orice înaintare semnificativă era blocată.

În plus și locurile sfinte creștine au fost eliberate după 7 secole (capitala Regatului Ierusalimului capturată de cruciați în 1099 a căzut din nou în mâinile musulmanilor sub Saladin în 1187, regatul creștin fiind complet anihilat un secol mai târziu). Generalul Allenby însă a interzis folosirea terminologiei de cruciadă în referatele militare pentru a evita o tentă religioasă a războiului și nemulțumirea musulmanilor.

Intrarea G-ralului Allenby in Ierusalim, 11 dec 2017

Excursia
După o călătorie de aproape două ore cu autobuzul ajungem în apropierea graniței cu fâșia Gaza. Toată excursia se va desfășura nu departe de această graniță (vezi harta)

Calea ferată otomană
Începem vizita la podul feroviar care traversează râul Shikma în drum spre Gaza. Construit de către turci în aprilie 1917, este apoi folosit de englezi după cucerirea teritoriului în decembrie. În cursul războiului de independență, israelienii aruncă podul în aer, ca să fie refăcut după 1967 și părăsit definitiv în 1973. Partea construită de către turci este din piatră, pe când cea refăcută este de beton.

Admir vegetația bogată, clima din această zonă învecinată cu fâșia Gaza semănând mai mult cu cea de stepă. Ca majoritatea râurilor din Neghev și râul Shikma curge doar în timpul ploilor. Solurile sunt nisipoase sau de loess (praf sedimentat adus de vânt) și nu rețin apa.

Fotografiez ricinul - Ricinus communis EUPHORBIACEAE cu fructele otrăvitoare.

Floarea galbenă este rapiță - Sinapis alba BRASSICACEAE.

Ciulinele cu frunzele pătate cu alb și floarea violetă este Silybum marianum ASTERACEAE. Arabii consumă frunzele tinere sub formă de salată.

Prezența migdalului și a "limbii soacrei" - Opuntia ficus-indica CACTACEAE este dovada că în vecinătatea podului a fost o așezare arabă.

Străbătând desișul buruienilor, trecem printre înaltele Ferula communis APIACEAE cu florile galbene. 

Bellevalia trifoliata ASPARAGACEAE își înalță sigură pe sine, inflorescența violetă.

Florile din genul Malva MALVACEAE își fac loc cu greu prin hățișul de plante din jur.

Galbenele Glebionis coronaria ASTERACEAE își expun cu nonșalanță frumusețea.

Un covor galben format din această specie ocupă teritorii apreciabile pe marginea drumurilor cu sol nisipos (pe când în solurile de loess predomină rapița).

Un pâlc de secară sălbatică își ridică spicele în înălțime.

Fotografiez un mac roșu singuratic.

Ne oprim la un monument ridicat de către armata britanică în cinstea a 192 de muncitori egipteni din unitățile de muncă ce au fost înmormântați în apropiere. Au murit probabil de boli (epidemii?) și accidente de muncă.

Membri ai Corpurilor de Muncă egiptene

Grâul din holdă are boabele pline și cam peste o lună în Neghev urmează secerișul.

Mușețelul local - Anthemis melampodina ASTERACEAE se zbate să iasă la lumină.

Limba vacii - din genul Anchusa BORAGINACEAE, își ridică dominatoare ramurile dezordonate împodobite cu flori albastre și albe.

Ploile s-au terminat și melcii au intrat în hibernare.

Frumușica Erodium gruinum GERANIACEAE își ridică floarea deasupra buruienilor.

Alături înflorește micuța și modesta Erodium laciniatum din aceeași familie.

Fotografiez arborele african Ziziphus spina-christi RHAMNACEAE, cu fructele încă necoapte. 

Floarea cu petalele roșii lucioase, ușor deteriorate, este Ranunculus asiaticus RANUNCULACEAE.

Leonard Williams, un ofițer englez de profesie geolog, a ajuns pe aceste meleaguri în cursul războiului. Aflând că într-o zonă solul degaja un miros urât a verificat terenul, ajungând la concluzia că sunt depozite de sulf. După război a fondat o societate care a început exploatarea sulfului și a construit o fabrică pentru prelucrarea lui. Concentrația maximă a sulfului (20%) se afla la adâncimea de 10 m. Fabrica a funcționat între anii 1933-1943, după care s-a închis, exploatarea devenind nerentabilă. În total s-au extras 8.800 tone, depozitele apreciindu-se la 100,000 tone. Ne oprim la una din săpăturile exploatării, nu departe de chibuțul Be'eri de astăzi.

Fotografiez ce a mai rămas din fabrică, dărâmăturile clădirilor anexe și rezervorul de apă.

După anul 1943 în fabrică a funcționat comandamentul aeroportului militar britanic din Gaza. Modesta floare albă este din genul Silene CARYOPHYLLACEAE, un fel de gușa porumbelului.

Scorzonera papossa ASTERACEAE, "îmbrăcată" ca pentru bal, așteaptă să fie invitată la vals.

Tufișul cu fructele roșietice este Sarcopoterium spinosum, al cărui ramuri elsatice uscate se foloseau în trecut la umplerea saltelelor.

Arbustul Acaccia saligna FABACEAE cu florile galbene este o plantă invadatoare. Adusă din Australia ca să fixeze nisipurile, s-a răspândit în toată țara.

Florile sunt din genul Echium BORAGINACEAE. Floarea își schimbă cu timpul culoarea și are o perioadă masculină și una feminină, Pistilul este bifurcat ca limba șarpelui, de unde provine și numele local.

Floarea cu gândăcelul pe ea este din genul Asterisc ASTERACEAE.

Mititica și ordonata Anagalis arvensis PRIMULACEAE cu greu își ridică corolele la câțiva centimetri de pământ.

În continuare vizităm monumentul ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps) ridicat în memoria celor 730 soldați australieni și neozeelandezi căzuți în luptele cu turcii. Monumentul are forma literei A și a fost ridicat în anul 1967 în apropiere de Gaza, majoritatea ostașilor căzând în atacurile asupra acestui obiectiv. În fiecare an are loc comemorarea acestor ostași în Israel  (ANZAC day).

Statuie în cinstea Cavaleriei Ușoare Australiene la Beer Sheva

Urcându-ne pe terasa monumentului, realizăm cât de aproape ne aflăm de Gaza. Tot ce este dincolo de liziera păduricii de eucalipți, holde și clădiri, ține de fâșia Gaza.

Călătorim lângă chibuțul Nirim să vedem mozaicul Maon (după numele localității antice de aici). Mozaicul a fost descoperit de către un tractorist în cursul construirii unei șosele în anul 1957. Este vorba de podeaua unei sinagogi din secolul 6 e.n. cu numeroase figuri reprezentând animale, păsări și obiecte.

Povestea începe în Primul Război Mondial, când un soldat australian săpând în pământ găsește pietricele colorate. Săpând mai adânc se descoperă un mozaic. Au fost anunțați arheologii, care au identificat podeaua unei biserici bizantine, artistul gravând anul creării mozaicului - 561 sau 562. Australienii au demontat, transportat și refăcut mozaicul în Australia. După înființarea statului Israel, autoritățile au cerut ca mozaicul să fie reîntors în țară. Australienii au răspuns că odată refăcut, mozaicul nu se mai întoarce. Discuțiile au continuat. După un timp israelienii i-au anunțat că nu mai este nevoie să reîntoarcă mozaicul, fiindcă au găsit unul la fel. Probabil este vorba de același artist care a creat mozaicurile în biserică și în sinagogă.

Ne oprim la podul construit de englezi în anul 1918, în mai puțin de două luni, peste râul Ofakim. Podul lung de 130 m. și înalt de 12 m. lega Beersheba de Rafiah și avea importanță logistică.

Planta ramificată cu flori frumoase albe care seamănă puțin cu crinul este Asphodelus ramosus ASPHODELACEAE.

Acest iris mititel, Morea sisyrinchium IRIDACEAE, se deschide doar după amiază.

Ne încheiem vizita în cimitirul militar din Beersheba, foarte frumos întreținut, unde își dorm somnul de veci ostași englezi, australieni și neozeelandezi.

Vezi și:

• Prin nordul deșertului Negev (despre filisteni, beduini și arabi) - partea I
• Deșertul Negev apusean: beduini, ruine otomane și britanice și căi ferate abandonate (2017)
• Deșertul Negev: Oaza Ein Avdat din canionul Tsin și așezarea nabatiană Avdat pe Drumul Mirodeniilor (2017)

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă